18 cadre medicale infectate cu COVID-19 au decedat, până astăzi, în R. Moldova


Sursa imagine: imagine simbol

Până acum, 29 mai, în rândul personalului medical sunt înregistrate 18 decese asociate noului tip de coronavirus. În total, au fost testaţi aproape şase mii de lucrători medicali (dintre care 511 – în ultimele şapte zile), iar în 1564 de cazuri s-a confirmat prezenţa COVID-19. Datele au fost prezentate, vineri,  de către Nicolae Furtună, şeful Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică, în cadrul unei conferinţe de presă transmite IPN.

Nicolae Furtună a precizat că 64% din personalul medical infectat cu noul tip de coronavirus s-a tratat şi majoritatea au revenit la muncă. 35% îşi continuă tratamentul, fie în staţionar, fie la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.

Nicolae Furtună a mai spus că, până acum, cea mai mare rată de atac era printre asistenţii medicali, iar acest indicator varia de la săptămâna la săptămână. Acum, ţinând cont de creşterea cazurilor înregistrate în ultima perioadă, cea mai mare rată de atac este deja printre medici: 3,9 de medici infectaţi  la o suta de medici.

Curs Valutar BNM

RUB 0.2405 -0.0002
GBP 21.5544 0.1496
USD 17.0715 -0.0243
RON 4.0321 0.0186
EUR 19.5315 0.0927
UAH 0.6291 -0.0011